Cât de repede ești dispus să renunți și s-o iei pe alt drum? Nu testează matematica din noi. Testează matematica sufletului. Brusc, îmi amintesc acum că, dacă am avea credință cât un bob de muștar, am putea muta munții din loc. Merită văzut chiar și numai pentru acest test!
August Rush este numele de „scenă” al unui copil de orfelinat de 11 ani (Evan Taylor), numele pe care i-l dă șeful bandei de copii ai străzii – numit „vrăjitorul” (îl vedeți, cu ocazia asta, și pe Robin Williams într-un rol negativ, surpriză) – în mijlocul căreia va nimeri după ce va fugi de la orfelinat. Este un copil sensibil la muzică, aude toate sunetele, simte ritmul muzical în fiecare mișcare a naturii, gustă din plin armonia pe care o pot ele crea laolaltă, involuntar. În urechea lui, toate involuntarele se adună pentru a forma o armonie. Întrebat fiind la un moment dat dacă îi place muzica, răspunde: „Mai mult decât mâncarea!”. .
Are tot timpul convingerea că părinții lui trăiesc undeva, că l-au iubit întotdeauna și că muzica e un mod prin care el îi poate auzi și, în final, găsi. E surprinzător ce îi răspunde Evan unui coleg de orfelinat care vrea să-i scoată din cap gărgăunii cu iubirea și căutarea părinților. „De ce să-ți pese de ei? Nu vezi că nu vin niciodată să te caute?”, la care Evan găsește răspunsul: „Dacă nu mă caută ei, înseamnă că trebuie să-i caut eu!” Iată o probă a dragostei…
Părinții lui pierd legătura unul cu celălalt în urmă cu 11 ani. Mamei, având un accident cât timp e însărcinată (sarcină nedorită de către tatăl ei) i se spune că a murit copilul ei. Află de acest copil abia acum, la 11 ani după, când tatăl ei îi spune înainte de a muri, moment în care căutarea devine reciprocă. Evan ajunge la o școală de muzică foarte renumită, geniul lui muzical fiind descoperit de către un dirijor de cor dintr-o biserică. Mama – violonistă, tatăl – solistul vocal al unei trupe rock.
E evident că talentul lui pentru muzică s-a moștenit în „cantitate considerabilă”. S-a moștenit chiar echilibrat din punct de vedere al „surselor”, stilul pe care îl cântă fiind o combinație uimitoare între clasicul mamei și modernul tatălui.
Va invit sa vedeti o parte din film
http://video.google.com/videosearch?q=evan+taylor&sitesearch=#q=August%20RushFinalul îi aduce în același context. Împreună, ca un premiu al veșnicei speranțe a lui Evan că într-o zi îi va găsi.
Nouă ne rămâne să ne facem un test de speranță, de credință sau de optimism dincolo de rațiune. Sigur că filmului i se poate reproșa excesul de realitate excepțională; sau de irealitate. Însă nu e viața fiecăruia în parte un excepțional diferit de „realitatea” pe care și-o imaginează celălalt?
www.investesteincopii.blogspot.com